FANDOM


In timpuri stravechi, nicaieri, in planul faptelor de cultura spirituala, conditia intunecata a femeii nu se dezvaluie cu atata violenta ca in cadrul religiei, al oricarei religii, fie ca e vorba de mozaismul antic, de hinduism (brahmanism), de crestinism sau mahomedanism etc.

Nimic si nimeni nu confera o valoare mai derizorie spuselor reprezentantilor religiei, referitoare la statutul moral si uman al religiei si bisericii, decat o confera insasi conditia femeii in cuprinsul acestora. In majoritatea religiilor, femeia este obiect de sacrificiu, fizic si moral.

Fenicienii antici o ardeau de vie, in cuptare anume construite, in cinstea zeului Moloh; vechii egipteni – ca si unele populatii negre de mai tarziu din Africa – o ofereau drept hrana vie zeului Quetzalcuatl; indienii, pana catre mijlocul secolului trecut, potrivit preceptelor brahmanice, odata cu ramasitele pamantesti ale barbatului, o ardeau de vie si pe sotia-vaduva.

In Egipt, conditia femeii era si aici subumana, ea era impinsa in templele zeitei Isis, iar in India, in templele zeitei Durga-Parvati ori Kali, chiar si in Grecia antica, in cadrul anumitor ritualuri, femeia trebuia sa se preteze la un soi de amor ,,sacru”, infaptuit in public si avand drept ,,partener” imaginea unui taur-zeu cioplita in lemn sau piatra etc. In sfarsit, se practica o inchipuita castitate ,,sacra”, cum era si cea din templul zeitei Vesta de la Roma. Numite ,,Vestale”, dupa manastirea ,,Atrium Vestae”de langa templul zeitei, aceste fete erau obligate sa faca un juramant sacru de castitate, si sa pazeasca sa nu se stinga flacara focului sacru, care daca s-ar fi stins, insemna apropierea unor mari nenorociri pentru Roma. In cazul incalcarii juramantului, vestalele erau pedepsite, fiind ingropate de vii.

Religiile ,,monoteiste” – budismul, crestinismul, mahomedanismul – nu au schimbat viziunea asupra conditiei femeii. Aceste religii s-au straduit, fara sa reuseasca intotdeauna, sa mentina conditia femeii la limita sacrificiului moral. In budism, femeia a ramas practic aceeasi umbra pierduta in semiobscuritatile incaperilor dosnice, consacrata inculturii. Islamismul (mahomedanismul) n-a facut decat sa legifereze, juridic si moral, starea femeii de bun al barbatului-proprietar , de a fi facuta ,,cadou” unui suzeran sau prieten, de a fi vanduta la targ ori de a mobila haremurile, in care femeia capata situatia mai ,,onorabila” de a fi obiect al placerilor stapanului. Mahomed-profetul insusi, la moartea sa, era posesorul a 11 sotii legitime. Astfel, in mod practic, femeile nu aveau acces in bisericile mahomedane (moschei, geamii), viata lor se petrecea in umbra zidurilor caselor, la inceput ale parintilor, apoi ale barbatilor, departe de orice viata, responsabilitati si recunostinte publice, sociale. In ultimele doua-trei decenii, lucrurile au inceput sa se schimbe pe ici pe colo, in lumea islamului.

In ceea ce priveste crestinismul, acesta se deosebeste doar in detalii si aparente, fata de primele doua religii. Ne amintim de timpul faimoaselor ,,urmariri ale vrajitoarelor”, cand mii si mii de femei nevinovate, varstnice sau tinere, unele de-a dreptul copile, au pierit de vii, arzand pe ruguri.

Cea mai dura prezentare a conditiei femeii in cadul crestinismului – de dupa primele trei veacuri, ne-o ofera cartea intitulata ,,Facerea”, acolo unde ni se spune ca: ,,Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui – ale barbatului – si a inchis carnea la locul ei. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a facut o femeie si a adus-o la om”. Tocmai aceasta este conditia femeii in viziunea religiei crestine: de ,,apendice” al ,,gratiei” masculine, sortita jugului tutelei barbatului, exclusa de la orice alta functie, cu exceptia celei de crivat, de la coarnele plugului si de la stalpul acareturilor domestice. Orice ,,rau” nascocit in chiliile manastiresti: vrajitorie, tainuite legaturi cu ,,demonii”, taifasuri cu Nichipercea, ce vrei si ce nu vrei, au fost puse pe seama femeilor, ca, pana la urma, unele dintre ele au si inceput ,,sa se creada” pricepute in ale ,,vrajitoriei”. Pana si cel mai firesc fenomen fiziologic, specific femeii, este in ochii religiei o dovada a ,,intinarii” acesteia si un stigmat, fapt pentru care, cumulat cu vina imaginata a ispitirii ,,nevinovatiei” masculine in inchipuita gradina a Edenului, femeia, sub pedeapsa blestemului, nu are voie sa intre in altar.

Religia interzicea fardul si cremele pentru femei, considerand ca fiind vopsita, Dumnezeu nu-si va mai recunoaste creatia, si le numea pe acestea mai mult sau mai putin vrajitoare, pentru ca apareau amagitoare in fata barbatului.

Aceasta conditie subumana a femeii este pastrata in viziunea religiei crestine pana la sfarsitul vietii. In ritualul casatoriei, femeia ,,se leaga” sa-i fie barbatului roaba, sa-l accepte pe acesta fiindu-i cap si stapan, si sa-l urmeze oriunde o va duce el. Asa prevede scriptura religiei, dupa care casatoria nu este altceva decat reafirmarea publica – in biserica – a ,,iresponsabilitatii” de sine a femeii si hotararea ,,tutelei” barbatului asupra ei.

In concluzie, oricare femeie care aspira la emanciparea ei materiala si spirituala, va medita mai profund si asupra acestor puncte de vedere, cautand si incercand sa descifreze cu propria-i judecata caile spre o constiinta mai inaintata.


Sursa: DLI.ro

Valorile "traditionale" romanesti pentru femei - sau ce alte idei teribile sunt impinse de biserici Edit

Mentionez ca urmatoarele descrieri nu sunt doar parte din crestinism, ci sunt parte din toate religiile abrahamice si din o buna parte din cele orientale (si hinduismul trateaza femeile oribil). Arhetipiul de la fundatie e tot cel patriarhal (ierarhia rigida condusa de un barbat). Cine nu pricepe problema cu aceasta trebuie doar sa-si dea o teava (sau ceva asemanator) in testicule. Doar pentru ca te-ai nascut cu ele nu inseamna ca esti superior.

Într-o societate rurală chinuită, marcată de decăderea ţărănimii libere şi aservirea ei, în care principala grijă a bărbatului era să asigure mijloacele materiale necesare traiului familiei sale şi achitarea dăjdiilor către stăpânire, statutul social al femeii era tributar unei paradigme bazată pe cutume, unele dintre acestea bucurându-se de girul Bisericii.


femeia vremii îşi desfăşura existenţa în limitele spaţiului domestic. Considerată drept o fiinţă mai puţin înzestrată fizic şi intelectual, având în vedere „neputinţa şi slăbiciunea firii“ şi faptul că „iaşte mai proastă şi mai leasne spre cădere decît bărbatul“, femeia era supusă autorităţii bărbaţilor din familie, reprezentaţi în diferite stadii de-a lungul vieţii de tată, frate şi soţ.


Pentru o femeie era imposibil să tindă către un scop propriu sau să aibă aspiraţii personale. Acestea erau drepturi de care se bucurau în exclusivitate bărbaţii.


Din tinereţe, fetele erau ţintuite în casa părintească, dorindu-se păstrarea lor neprihănite şi virtuoase, prin apărarea bunelor moravuri împotriva păcatelor.


În urma căsătoriei, care de cele mai multe ori nu reflecta opţiunea fetei, ci mai degrabă era condiţionată de vrerea părinţilor şi de existenţa zestrei, femeia ajungea în slujba soţului. Prin starea naturală de inferioritate faţă de acesta, considerat capul familiei, femeia era „deposedată“ de partea ei din patrimoniul patern. Soţul avea drept deplin de administrare şi folosire a dotei, însă, din fericire, nu o putea vinde sau înstrăina în nicio circumstanţă.


Convieţuirea paşnică în fiecare casă ţinea de respectarea cu stricteţe a obligaţiilor ce îi reveneau femeii în raport cu bărbatul


bărbatul socotea că femeia îi aparţine în totalitate, că are drept de viaţă şi de moarte asupra ei, deşi legislaţia medievală românească „permitea“ uciderea femeii doar în caz de încălcare a fidelităţii conjugale sau de legături incestuoase cu rude „ce să sue sau de cealea ce se pogoară pînă a doa spiţă“. Plecând de la această concepţie învechită, legiuitorul îi recunoştea bărbatului dreptul în aplicarea corecţiilor asupra soţiei sale.


În situaţii de nesupunere mai gravă, soţul era îndreptăţit de asemenea „să‑ş pue muiarea în fiară sau să o închiză, cum ar fi în temniţă“; iar cât priveşte adulterul descoperit de soţ înăuntrul casei lui, glava în care se menţiona „de va ucide pre dînsa şi pre curvariu, acela nu se pedepseaşte adevărat“ îl absolvea practic de orice incriminare.


Toate acestea demonstrează cum atitudinea legiuitorului reflectă într-o oarecare măsură învăţătura Bisericii care condamnă orice abatere de la normele morale, dar nu ţine cont de drepturile naturale ale femeii, cum ar fi dreptul la viaţă şi dreptul la a doua şansă


Fântâna, moara, albia râului unde îşi spălau rufele, biserica sau uliţa satului se numărau printre spaţiile colective îngăduite frecventării femeilor, cu acordul soţului, unde acestea se întâlneau şi să stea la taifas. De asemenea, puteau fi prezente, însoţite de bărbaţii lor, la hora din zilele de sărbătoare. Nu se cuvenea însă ca femeia să meargă la baia publică sau în oricare alt loc la „băuturi“ cu bărbaţii, „adecă pre la mease dă veselie“.


menirea femeilor era aceea de a procrea, maternitatea constituind adevărata lor identitate. Din vremuri imemoriale, femeii i-a fost atribuit rolul primordial de dăinuire a speciei, imaginea ei fiind transpusă în idoli ai fecundităţii şi adorată ca atare.


Viaţa adultă a femeii se constituia dintr-o succesiune de naşteri şi alăptări, fapt care nu o exonera însă de treburile din gospodărie sau de munca câmpului, aproape echivalentă cu cea a bărbatului. În ­atare condiţii, nu este de mirare că mănăstirile deveneau o alternativă pentru femeile care doreau să se detaşeze de atribuţiile sociale sau căutau să scape de violenţa domestică. De asta mergeau si barbatii in asa institutii...


Deşi hărăzită să-i îngrijească, să-i servească şi să-i hrănească pe toţi cei alături de care-şi ducea existenţa, de multe ori, femeia era nevoită să asiste neputincioasă la moartea propriilor copii, survenită din diverse pricini, printre care boala sau sărăcia.


Cel mai deprimant este cand vezi acum femei din diverse organizatii de specie crestina care cer o intoarcere la asa traditii, probabil fara sa cunoasca deplin dimensiunea cerintelor.


Sursa: Dumnezero.BlogSpot.com

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Also on FANDOM

Random Wiki